Past contemporaneous

.

Fiecărui neam îi vine rîndul la criminalitate. Presupun că aşa ar fi echitabil. Chiar dacă unora le vine rîndul doar pentru a-şi ucide proprii fii. Chiar dacă altora le vine rîndul doar pentru a se sinucide. Din punct de vedere statistic, căsuţa “crimă” de pe foaia de drum e bifată periodic cu onoare. Se participă în masă, cu opinii colective. Sminteala cea mai consistentă nu e atunci cînd o naţiune îşi urmează mesmerizată conducătorul în paranoie – ci mai degrabă atunci cînd începe să-şi amputeze o mînă, un picior şi tot aşa. Naţiune s-ar fi numit dacă şi-ar fi urmat conducătorul întreagă, toţi pînă la unul; dar astfel automutilată, afurisindu-şi mîna ori piciorul că-i ereau duşmani… → populaţie se cheamă.
Dacă aţi privi în urmă cu iertare, s-ar chema că aţi înţeles. Dar voi priviţi cu indiferenţă. Participînd în continuare. N-aveţi nimic de iertat: că doar vi se rupe-n paişpe. N-aveţi nimic de cercetat – o bursă la Schloss Solitude e cel mai potrivit tratament. N-aveţi nimic de revendicat, sfîşiaţi în tăcere, pe sub mese. Nu vă grăbiţi – balele voastre înfloresc septicemia în şoaptă. Şi totuşi. Există lanţ trofic pentru cojocul orişicui. Pe voi cine vă laudă? În contul cărei bunăvoinţe duceţi amputarea mai departe? Cine-i păduchele care guvernează grumajii voştri?
Desigur. Fiecărui neam îi vine rîndul să fie criminal. Unii, mai leneşi ori mai dezertori, încearcă să se sustragă de la această obligaţie, mulţumindu-se cu spartul oglinzii. Marii isteţi sunt cei care miros cînd să treacă de partea lui Cain taman în clipa în care acesta îşi intră în pîine. Iar după cum în ultimul veac lucrurile se succed din ce în ce mai grabnic – te şi întrebi în cîte bărci se poate înrola un individ pe parcursul unui sezon ( o viaţă).
Probabil ideea ar fi că înainte vreme crima era eveniment, ori acum, succesiunea evenimentelor nemaicunoscînd pauză ci fiind flux continuu – dispare chiar noţiunea de eveniment. Deci şi cea de crimă. Sau cum zicea Gheorghe Iova: “Lumea e aevenimenţială.”
.