Odă afuriseniei mele

.

...Şi mă întreb dacă traducătorul lui Eumeswil şi-a făcut datoria, dacă a prestat cu eficienţă. Îmi zic că, desigur, nu. Cerul înstelat deasupra mea şi suspiciunea din mine. Diagrama bănuielii mă scoate Obersturmbannführer în meschinătăţi & pedanterii – dar aceeaşi sfîntă bănuială rămîne surdă +oarbă= justă (cică) în cele mai puţin mărunte. E o performanţă să stai cu n mincinoşi în faţă şi să nu-l bănui pe vreunul! Pormă, retroactiv, îmi dau seama că ar fi fost mult mai greţos să-mi împut mintea cu bănuieli. Suspiciunea e mama întîmplării şi, mobilă fiind, suspiciunea poate acoperi plaje enorme de aberaţii & capricii – convingînd prin coroziune şi infiltrare – silind orice minte care-i pică-n vrej să participe la construirea noului adevăr. Suspiciez deci creez.
.
Am ameninţat că merg la Operă la un spectacol cu program specific. Adică italieneşti de sec. XIX. Dar nu oricum, ci privind la mascalţonerie, să-mi ţin căştile pe urechi, ascultînd Şostakovici. Sau Messiaen… (rînjesc). Am tot rulat ideea asta de la o ureche la cealaltă, dar fără să mă fi urnit s-o pun în practică. Pedeapsa a venit totuşi; exemplară:
Madam Ene e cvasianalfabetă, e văduvă, vara e la muncile cîmpului, la moşie. În rest, e la etajul 7, deasupra mea. Toată viaţa ei a ascultat antena satelor şi muzică populară. (Aud tot ce preferă madam Ene, deci ascult!) Ăăăă… da. Madam Ene a descoperit Radio România Muzical. Să ne-nţelegem: pe vremea cînd asculta cuminte antena satelor, dădeam Rammstein mai tare şi reuşeam şi io să exist şi chiar să mă afirm. Dar aşa, ce-i de făcut? La ea zbiară Pavarotti, la mine Argerich. La ea spoturile tîmpite care fac toată faima RR Muzical, la mine motete cu Jarouski… Am zis de mult: RR Muzical – post de babe cu prezentatori oligofreni, care nu ştiu nici măcar să pronunţe corect numele compozitorilor. Post pe care am auzit gafe magistrale – un concert de Prokofiev era dat ca fiind al lui Stravinski… Cel mai lipsit de profesionalism post din fm-ul românesc; că pînă şi alea pirat cu manele ştiu ce dau şi ce aşteptări are publicul la care se referă. Numa’ RR Muzical e o capcană grotescă, o fundătură cu voci drăgălaşe de bucătărese senile, explicînd printre bîlbîieli şi pronunţii fantasmagorice despre mereu aceiaşi maeştri ai genului liric… Madam Ene doarme cu aşa ceva susurîndu-i în creieri. Pînă la mine ajunge sub formă de grohăit, lăbărţat şi ameţitor/ amuţitor. Deh. Am vrut să-i fut una lu’ Verdi, să-l trişez cu nişte cvartete de Şostakovici. Am vrut să-i fentez pe Gounod şi pe Bizet. Pe Carmen s-o fac Simfonia Psalmilor iar pe Tosca – Ioana pe Rug… Mi-am primit amenda. Tre’ să-mi iau căşti de DJ ca să pot divorţa de audiţiile la care mă supune madam Ene.
Concluzie à la fenomenul Piteşti:
Am început să ascult RR Muzical online.
.

Antichitate în doi timpi

.
1– Cea (adevărată!?) consemnată în analectele epocii.
2– Cea reşapată, scoasă ca iepurele din joben de către textierii baroci. Adică, să fim serioşi, cîte dintre libretele operelor aveau acoperire în consemnările istoricilor. Sau – de aici se desprinde încă un a propos: fabricarea istorică este ceva continuu, libretiştii baroci îi aruncă pe Cicero şi pe Plutarh în aceeaşi căldare cu fantasmele lor scenografice, mînărind, substituind & elucubrînd despre zei şi imperii.
Opera barocă sună atît de alien! Artificială, estetică, perfectă, fascinează prin asiduitatea cu care ratează să exprime stări omenesti. Aşa cum autenticitatea istorică/ mitică/ faptică a libretelor baroce este pe de lături, tot astfel este şi ce se suspină, ce se strigă, ce se geme, ce se rîde… Nimic nu seamănă cu ce e dincoace de cortina barocă. Nici măcar laudele – apoteoza barocă e mai presus de orice glorie închipuită de vreo minte megalopată. Suferinţa e eufemistică, mînia e calculată în arpegii, doliul e un largo elegant & galeş...
Clar. În baroc nu avem incident scenic, relaţii între personaje – astea sunt un suport inconsistent. Consistentă e doar seducţia care i se propune publicului. Segmentat, trunchiat, scos din context – cîte un pasaj care să tîmpească auditoriul între o uvertură la care nu asistă nimeni şi un deznodămînt la care orgasmele se vor fi consumat de mult.
.

Secta profesioniştilor

.
Dimitrie Cuclin, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, etc. De ăştia nu-şi mai aminteşte nimeni? Pentru că nu-i bagă oarecine pe listă la Salzburg şi la Covent Garden? Cuclin are şi-o cărticică de teorie muzicală… Bref: vai nouă, neam de curci maneliste şi pupincuriste. Aviz Paraziţilor, Uniunea Compozitorilor mai numără şi altele, nu numa’ mumii şi secretari culturnici.
Mi-e scîrbă că tre' să vină cîte un Rojdestvenski să ne amintească de ăştia ai noştri. Mi-e dor de altceva despre patria mea decît ce aţi fătat voi în ultimii ani; de parcă ţara mea s-a născut doar cînd a mierlit-o (sau cînd s-a instalat!!) Ceaşcă. De parcă cineva, nu spui cine, s-ar fi şters la cur cu gîndurile noastre. Doar că ăla de ne-a căsăpit gîndurile, să-şi amintească de Heraclit din Efes (nu, nu berea, filosofu’), care era în stare să reconstituie lumea după mirosurile pe care le-a lăsat ea în urmă. Care vra să zică, mireasma lui a gîndi rămîne împreună cu celelalte miresme – ale celorlalte resturi, fragmente, estropieri… Adecă undeva, tot ne regăsim noi: întregul vă paşte → orice dezintegrator trăieşte coşmarul de-a rememora ca integru ceea ce a sfîşiat. Deci: e doar o questiune de temporizare.
A, să nu uit. Şi Cadrilaterul s'il vous plaît.
.

Distors

.
-Să mă scuzi, dragă Julius, dar punctul meu de vedere asupra ta nu este unul istoric. Cel puţin nu în sensul percepţiei voastre despre istoricitate. Cînd ai 350 de boabe de porumb în mînă, cred că e mai eficient să te gîndeşti că ai de-o mămăligă, decît să numeri din cîţi ştiuleţi provin boabele. Voi număraţi coceni, carevrasăzică, în timp ce eu văd mămăliga întreagă. Voi aveţi memoria fragmentară şi înşirată, eu cunosc simultan. Voi număraţi epoci → pentru mine, tu de-acu’ trei sezoane şi tu actual sunteţi în aceeaşi clipă.
.
-Două sau mai multe repere care pot genera argumentări şi atitudini pro/ contra sunt repere contrafactuale. Cu cît sunt mai multe repere, cu atît mai fragmentat şi mai haotic este cîmpul în care operează acele repere.
-Poţi naviga funcţie de poziţia Hebridelor şi funcţie de poziţia Carolinelor simultan, fără să te rătăceşti..
-Desigur. Dar oare suntem noi meniţi să lucrăm doar în spaţiu?
-Poţi socoti anii funcţie de potop sau funcţie de Mahomed.
-Oh, da. Dar cum socoţi să te mişti dacă vrei să consideri luna ca pe încă un soare?
-Cine e nebun să facă astfel? Soarele e unul.
-Şi luna e doar una.
-Nu-i chip să le confunzi.
-Atunci cunoşti că vei avea un singur reper etalon – soarele care luminează un univers, în vreme ce luna va fi doar un luminător după care să-ţi caţi poteca pe durata nopţii.
.
-Nu simt să mai aibă vreo semnificaţie...
-N-ai vrut tu să emigrezi în pustiu? Te-ai trezit că acţiunile tale nu au semnificaţie în pustiu? Un marinar eşuat va găsi un alt mod de a naviga, dar nu va uita tot ce a învăţat pentru a străbate mările doar pentru că într-un moment al existenţei sale a rămas agăţat de un buştean plutitor. Firul de nisip face exact ce ştie cel mai bine: se lasă luat de curenţi pentru ca mai apoi să se aşeze. Facem ce ştim cel mai bine. Atît.
.

Dunăre

.

Ţipenia perfectă a peisajului sălbatic dă măsura unei singurătăţi armonice. Omul domneşte peste taman atîta pămînt cît calcă în picioare. Sentimentul de exil pe care îl dau betoanele a dispărut aici aşa cum printre pescari îţi dispare brusc aptitudinea de-a comenta despre modernitatea vieneză. Sentimentul de exil pare a fi indisolubil atîrnat de obşte. Grupul are întotdeauna generozitatea de-a-ţi lăsa de înţeles că eşti a cincea roată la căruţă. Că eşti un rest. Că ai mult de muncit (what the fuck for?!) ca să dovedeşti că ai fi vreodată de folos la ceva… Grupul, obştea, urbea, gaşca – se dispensează de individ/ se disociază ca uleiul de apă. Individul caută societate, cînd colo dă peste grup. Societate = concert de indivizi, grup = hydră.

Nici în cele mai dure condiţii de peisaj nu răzbate ideea că eşti un cretin de prisos. Există temeiuri diferite pentru comunicare? Mă întreb dacă la alte specii se întîmplă ca unii să le zică celorlalţi că sunt inutili… Probabil că suntem singurii care au ajuns la asemenea rafinament.

Aşa cum se bălăngăne barca sub mine de la hula stîrnită de o şalupă: se pare că singurul moment în care omului îi dispare sentimentul de inutilitate e atunci cînd domneşte.

.

Resturi de lume

.
Pendulase de la bun început între două reşedinţe. Scurte perioade maritime sufocate între îndelungi stagii citadine. Dar orişicît de scurte, suficiente pentru a-i forma acel cîntec ameţitor şi unduit în care să se legene. Lui, noţiunea de fericire îi fusese temeinic inculcată de frămîntarea mării, un refren învăluitor, o protecţie instalată la timp pentru a-l salva de la descompunerea propusă de exterior. Şi cum un prunc gîngureşte pe limba maicii sale iar primul alint care-i fusese adresat fusese clipocitul spumelor, şi prima lui dorinţă – arzătoare, bolnăvicioasă, s-a iscat atunci cînd, cetind Miturile de la Olymp, s-a încunoştinţat cu Poseidon. Îl cuprinse un tînj furtunos de-a se agăţa de dumnezeul apelor şi împreună să se scufunde în cel mai străfund abis.
- Ce vrei să te faci cînd vei fi mare ?
- Aş vrea să mă fac siren.
(Copilul trebuie să fie erata părinţilor săi. Majoritatea reuşesc doar ca note de subsol.)
.
La vremea aceea, locuind în Capitală, marea erea un fel de elixir fantast pentru toate aritmiile sale. Încleştîndu-se pe-mpărăţia apei mai ceva ca un înecat, nu întîrzie mult pînă ce marea îi deveni ideal erotic. Un motiv pătimaş, coroziv, gata să-l pună pe fugă din casa părintească, măcar cît să-i pupe plaja cu piciorul.
Ceva mai tîrziu, prin instalarea adolescenţei, marea fu martora unei noi iubiri – oglinda. Însă nici o clipă, amantul nu-şi uită de-ndatoririle sale curteneşti şi, crescînd – ajunse a suprapune cele două amoruri. Hibridul rezultat fu o nouă dorinţă: un geamăn acvatic. Un alter ego pe dos. La care nu încetă a rîvni. Acest jind perpetuu/ notă de fond, se concretiză într-o căutare înfrigurată şi nesătulă. Şi tot ce însemnează identic îi deveni apropriat. Exploratorul unor decrepitudini marginale – el era şi nu se sfia, căci pe umărul orcui se-ar fi aşezat, el tot pe sine se căuta şi mereu nemulţumit, fugea mai departe. Revenind între paginile vizuinei sale.
Şi mai tîrziu, o dată intrat în posesia Villei, se vindecă şi de exilul mundan la care fusese osîndit atîta amarnică de vreme – încărcîndu-şi stringenţele şi cîţiva servitori spectrali într-o garnitură de tren şi expediindu-i dincolo de bărăgan. Instaurînd astfel domnia sa marină, un capitis deminutio diafan/ inexpugnabil – expresia disfuncţiilor pe care le tranşase cu fermitatea unei cozi de caşalot. El şi un desfrîu corector pentru toate cele drepte cu care fusese dăruit. Regizîndu-şi cacialmaua cu savantlîcul unui strateg. Instalîndu-se în acel delir al negaţiilor, declarat prin chiar situarea/ dislocarea/ sequestrul său într-o geografie a circumvoluţiunilor; o farsă la disperare pentru un intelectual “ce-am-avut-şi-ce-am-pierdut“, din care el cîştiga orice şi nimic.
…Dar în zadar hăituise lumea din teritoriile sale. Ea-l invada cu fiece moştenire.
“Apără-mă, Doamne, de rude… Că de restul mă feresc singur !“
.
- Ce te-a determinat să-ţi împachetezi boarfele şi să pleci ?
- Cred că la un moment m-am săturat să tot mulţumesc celor care beneficiau de carităţile mele... Haosul e antropic. Societatea e o construcţie aberantă. O tumoră. Căderea în Istorie se dovedeşte a fi un soi de repetiţie permanentă în vederea Balului Final. A Şaptea Pecete s-a cam banalizat – se-ntîmplă zi de zi.
Şi-ar mai fi batgiocura…
Aş vrea să fiu sigur că rămîi printre ei doar din cruzime. Căci dacă este altfel – din vreo compasiune, atunci le eşti victimă, oricît i-ai masacra. Eu unul i-am extirpat. Estetismul e singura mea morală iar morala mea-i fără cusur !
- Ce se întîmplă cu estetismul tău atunci cînd realitatea este inevitabilă ?
- Estetismul fiind singura mea realitate, este confortabil să îl consider ca inevitabil.
- Realitate inevitabilă chiar în sensul de hazard…
- Nu există hazard. Există doar capacitatea sau incapacitatea de a struni pînă şi aleatoriul în acelaşi sistem estetic cu care controlezi măsurabilele.
- Şi cum poţi fi sigur că eşti stăpînul absolut al estetismului tău ? De unde ştii că nu e-atît puterea ta de a-l impune exteriorului cît voracitatea inteligenţei lui cu care cuprinde tot – în acelaşi timp păstrîndu-ţi ţie fotoliul de manevrant iluzoriu, tu – crezînd că eşti cel care îl poate pulveriza, el – ştiind că punctul care e vîrful piramidei e controlabil de către oricare din punctele care constituie baza, şi că tu eşti prizonierul slugilor tale, fie ele conceptuale… (?)
- Doar un tîmpit e sigur. Garanţia e perla mitocanilor.
.

Anchetă

.

Cică era spre publicare. Să o publicăm dar.

Acesta este un questionar care mi s-a servit şi care nu a dus la altceva decît la propriile mele răspunsuri. Aşa că îl scot din dulap, ca să-l pun în cămară. Întrebările îs alea cu italice.

.

Întrebările de mai jos nu trebuie interpretate decît ca posibile puncte de atins în răspunsul dvs. Cum finalitatea anchetei nu este sociologică, cred că scopul meu ar fi atins dacă în eseul dvs. Ar exista răspunsuri măcar la cîteva dintre ele (aş prefera, fireşte, ca, în măsura în care nu vă sunt incomode, să răspundeţi şi la întrebările de detaliu). La fel de bine puteţi răspunde la ele şi punctual, depinde cum vă convine. Le-am aşezat într-o ordine personală, încercînd să ajung de la general la particular. Fireşte că acolo unde am formulat întrebări închise, la care se poate răspunde cu „da” sau „nu” ar fi utile elaborări suplimentare.

Credeţi că identitatea de gen se asumă ca un dat natural, sau ca un construct cultural? Ne naştem femei şi bărbaţi sau devenim astfel?

.

…Cît despre numărul sexelor; mi-s-pare-a fi o convenţie destul de apocrifă. Este criminal să te referi la două părţi. E mai suportabil să înţelegi că există n sexe. Pentru că de la un capăt la celălalt al său, infinitul este unitar şi integru, tocmai prin faptul că admite şi unu; şi doi; şi trei pătrimi şi aşa mai departe. Sexul, chiar cel fizic, este plasat la mijloc şi la vedere. Ca pe firmă; în faţă. Deci. E ceva foarte important. Sexualitatea e la fel de potrivită pentru a observa indivizii ca şi a-i aşeza la masă ori a le privi palmele. Pentru că un organ atît de evident şi central hotărît nu poate decît să indice rolul major pe care-l are în constituirea personalităţii unui om. Iar după cum ştim, oamenii sunt unicate, slavă Domnului. Aşa că, admiţînd că fiecare e altceva, de ce nu înţelegem că şi sexul pe care-l practicăm este la fiecare altul…

.

Are creaţia dvs. Sex/ gen sau nu? Dacă da, este cel natural, biologic sau un altul?

.

Creaţia mea practică un gen alternativ, de a cărui gestionare este în întregime responsabilă. (Accept fără rezerve faptul că textele mele sunt mai inteligente decît autorul lor!)

.

Are stilul dvs. Indici de gen sau nu? Dacă da, care sunt?

.

În momentul în care creez sunt doar instanţă auctorială.

.

Ca scriitoare, vă simţiţi parte dintr-o literatură/ cultură a bărbaţilor?

.

Nu ştiam că, mai nou, cultura aparţine unui gen. Pînă unde extindem manevrele corectitudinii politice ? Şi încă nu mi-am dat consimţămîntul la a fi numită scriitoare!

.

Credeţi în conceptul de poezie/ proză masculină/ feminină?

.

Uite. Pana care scrie; mina; pensula; cărbunele. Apoi hîrtia. Şi: fecundarea unei suprafeţe plane; care este prin excelenţă absorbantă – adică feminină. Sensibilitatea artistică şi tăcută nefiind decît corespondenta bine mascată a agresivităţii violatoare a masculului de drept comun.

Fiecare act creator presupune un sol şi o sămînţă. E inept să îţi anulezi creaţia pronunţînd că ai fost mai degrabă una decît cealaltă. Vrînd să îţi defineşti statutul, îţi azvîrli opera în indefinit.

.

Din ce moment al existenţei dvs. V-a fost imposibil (dacă e cazul) să mai faceţi abstracţie de identitatea dvs. De gen (sau să gândiţi asexuat)

.

Gîndesc în termenii proprii, nu în parametri statistici.

.

Scriitorul dvs. Favorit este bărbat sau femeie?

.

Cometa Haley e bărbat, după Haley, sau femeie, că aşa e cometa?

.

Consideraţi că literatura erotică face parte din literatura „mare” sau doar din literatura de consum?

.

Orice artă este erotică. → Klimt dixit. Iar ce nu este erotic nu este mare, ci moale...

.

Cum apreciaţi noua literatură erotică românească?

.

Avem noi aşa ceva? (Doar culturile rafinate, învechite precum vinu-n sticle, doar acelea dezvoltă asemenea secreţii intelectuale.)

.

De ce aşteptăm ca iubirea din romane să fie adulterină, iar femeia să fie amantă, mai puţin mamă?

Păi altminteri am dezminţi chiar natura înjurăturii care ne reprezintă! Nu ne trimitem unii pe alţii dintr-o mamă într-alta? Şi la urma urmei, cititorul e criminalul, el ştie ce vrea...

.

Ne condiţionează literatura de dragoste propria viaţă emoţională? Dar prejudecăţile de gen?

.

Ne? Nouă? Care noi?! Îmi lipsesc lecturile de acest fel. Iar prejudecăţi ne construim şi citind dicţionare sau rapoarte C.N.S.A.S., nu numai literatura de dragoste. Genul apare peste tot şi peste tot poate fi susceptibil de a genera prejudecăţi.

.

Simţiţi nevoia să problematizaţi feminitatea/ feminismul/ femeia în general sau nu?

Se spune că devii bărbat dupa ce ai făcut armata şi după prima experienţă sexuală. Care este proba identitară pentru femeie?

.

Cred că experienţele mele identitare ţin de un inefabil care transgresează şi armata şi sexul. Iar dacă există unii care îşi permit să afirme o certitudine începînd cu un anumit moment, socotesc că din acel moment şi-au hotărît şi nedevenirea ulterioară...

.

Cât de importantă este comunicarea unor constante identitare între femei din generaţii diferite (în cadrul unui nucleu tradiţional de tip: bunică-mamă-fiică-nepoată etc.)?

.

Este importantă în măsura în care prostia este letală şi se transmite de la o femeie la alta mai ceva ca o eczemă. Aşa că, mai bine fără; că se ia.

.

Sunteţi feministă? Cum înţelegeţi feminismul?

.

Gay Pride este esenţa feminismului.

.

Este feminitatea indestructibil legată de erotism? Dar de maternitate?

V-aţi simţit, ca şi creator, limitată biologic? V-a împiedicat existenţa domestică libertatea de creaţie?

.

Adică existenţa mea domestică şi biologia mea se suprapun? (!)

.

Aveţi un model de scriitor/ scriitoare? Dar un model de femeie? Dacă da, cine şi pe ce plan?

.

Joseph Conrad şi regina Maria.

.

Împăcarea vieţii de familie cu creaţia este un mit sau o posibilitate reală?

V-aţi simţit vreodată discriminată sexual? Dacă da, în ce contexte şi cu ce consecinţe?

V-aţi folosit vreodată de seducţie pentru a rezolva o criză de natură socială/ profesională?

.

Cred că seducţia funcţionează fără încetare. Altfel cum aş căuta permisul de RATB în poşetă atît de mult timp şi cu o figură atît de neliniştită. Controlorul trebuie să steie cu ochii pe mine ca pe butelie. Trebuie să mă suspecteze. Să saliveze deja, fantasmînd la pradă... Eh. Şi pînă la urmă scot şi eu permisul. La zi şi corect. L-am sedus pe controlor?

.

Aţi fi dorit să fiţi bărbat? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?

.

Ca să port un număr mai mare la pantofi. Nu există pantofi cu toc numarul 43. Sau există?

.

Sunteţi ordonată sau dezordonată în viaţa domestică? Are aceasta de a face cu felul în care scrieţi?

.

Adică domesticitatea mea are treabă cu scrisul meu?

.

Ţineţi la imaginea dvs. Exterioară? Vă deranjează să vă declaraţi public vârsta?

.

Degeaba declar eu ce vîrstă am, că au alţii grija de a dezminţi. Două adevăruri în aceeaşi lume? Imaginile mele. Care pot fi chiar şi exterioare.

.

Ce părere aveţi despre bărbaţi ca specie? Dar despre femei? Suntem specii diferite?

.

Sub speciæ æternitatis (în raport cu infinitul), putem bîrfi omul, iară nu speciile sale. Sau, ca să puşcăm doi iepuri cu aceeaşi otravă, să-i bîrfim pe regii din Idumeea, preadamiţii, că ei cică erau şi una şi alta.

.

Există solidaritate feminină? Dacă da, cum se manifestă?

.

Soacra cu trei nurori? (vorba lui Weininger: ori mame ori curve...)

.

În viaţa de zi cu zi, dacă aveţi de ales între doi specialişti de competenţe egale, alegeţi bărbatul sau femeia atunci când mergeţi la medic, la psiholog, la avocat, la profesor?

DP... (doubble penetration)

.

Aţi fost vreodată misogină? Dar mizandră? În ce contexte?

.

Noi toţi întocmim categorii ale prostiei. Doar de misandroginie nu m-aţi întrebat.

.

Care sunt prejudecăţile de gen la care aderaţi personal (ex. Bărbaţii nu se pricep să gătească/ spele vase etc., femeile nu se pricep să şofeze/ să facă politică etc.)?

.

Ader la orice prejudecată din principiu. Face bine LaTène (epocă preistorică).

.

Este cel mai bun prieten al dvs. De gen feminin sau masculin? Preferaţi compania bărbaţilor sau a femeilor?

.

Prefer moluştele. Ele măcar îşi schimbă sexul fără să facă din asta recensămînt.

.

Este femeia tradiţională mai aproape de esenţa feminităţii decât femeia modernă?

.

Cred că Lilith este esenţa feminităţii. Ea e piua-ntîia.

.

Vă faceţi singură menajul? Care dintre muncile casnice vă este cea mai nesuferită? Vă face plăcere vreuna?

.

Există o muncă caznică care întruneşte ambele caractere: scosul doapelor la sticlele de vin.

.

Într-o axiologie personală, preţuiţi mai mult realizările din sfera publică sau pe cele din sfera privată?

.

Sfera mea nu e publică!

.

Care credeţi că este principala dvs. Vocaţie? Dar principala vocaţie ratată?

.

“Se întîmplă să te înşeli chiar şi cînd e vorba să îţi alegi viciul. Mulţi nu-l nimeresc pe cel care i-ar fi putut salva.” Zice André Malraux. Aşa şi cu vocaţia.

.

Când vă prezentaţi, cum o faceţi: scriitoare, poetă, artistă, soţie, profesoară, eventual, altă profesie? Care dintre posibilele prezentări vă reprezintă cel mai bine public? Dar privat?

.

Am un nume, slavă Domnului. De el nu mă îndoiesc.

.

Dacă n-aţi fi fost poetă/ prozatoare, cu ce v-aţi fi ocupat?

.

Cu ceea ce de altfel mă şi ocup.

.